web analytics
Blog

Omul deplin al Basarabiei

0

Omul deplin al Basarabiei. Un titan pe care înca urmează să-l descoperim. Andrei Vartic. Singurul care se aliniază din modernitate la generația Marii Uniri. Omagiu pios acestui munte pe masura poate doar a lui Constantin Stere.

Ion Bradu
4 Iunie 2019
Sursa: Facebook

Un Păzitor al PRAGULUI de la Pătrăuți!

0
pr. Gabriel Dinu HEREA

În anul 2006, inginerul Vasile Puiu, prorector al Universității din Bacău, m-a vizitat și mi-a povestit despre preocupările fizicianului Andrei Vartic, profesor la Universitatea de Stat din Moldova, și despre interesul omului de știință basarabean pentru Pătrăuți.

În acel moment nu știam mare lucru despre sistemele de proporționare utilizate încă din Antichitate, așa că, din curiozitate, m-am lăsat antrenat într-o corespondență intensă cu Andrei Vartic. Pentru dânsul am realizat primele relevee personale ale planului bisericii de la Pătrăuți și tot atunci am descoperit primele segmente aflate în proporție de aur. Descoperirea nu l-a mirat pe Andrei Vartic, care își făcuse deja publice intuiţiile:

„Dacă ar fi să-ți dai o scurtă întâlnire cu un extraterestru care poate să stea pe Pământ numai câteva ore, locul acestei întâlniri, după opinia noastră, poate fi la biserica Pătrăuți, de lângă Suceava, în România … Formele acestei superbe construcții miniaturale, coborâte parcă din ceruri, dar mai ales pictura ei interioară, pot fi duse fără nicio jenă la oricare expoziție de artă universală.”

Andrei Vartic s-a alăturat strămoșilor în iunie 2009. Nici el și nici eu nu am publicat despre proporţiile de aur descoperite în frumosul plan de la Pătrăuţi. Am rămas însă marcat de metafora extraterestrului care ar ști să citească matematic formele ctitoriei lui Ştefan cel Mare. Ani la rând, am fost atent și am așteptat. La două săptămâni după Sărbătoarea Învierii Domnului din anul 2016, am primit un e-mail care avea să readucă în actualitate subiectul intuit de fizicianul de la Chișinău. Designerul clujean Tudor Cătălin Urcan apela la cunoștințele mele de hermeneut pentru o recenzie la cercetarea sa despre proporția de aur și utilitatea simbolului în reconstrucția iconică a Cosmosului. După doar câteva minute de consultare a materialelor primite, cuprins de sentimentul incredibilului, am simțit nevoia de a răspunde. Am scris doar atât: „La prima vedere, munca dumneavoastră este răspunsul așteptărilor mele. Cu prețuire, pr. Gabriel Herea”. Astăzi, la aproape doi ani de atunci, l-am rugat pe domnul Urcan să trimită pentru această carte câteva rezultate din cercetarea pe care și-a asumat-o asupra arhitecturii Pătrăuților.

Sursa: Păzitorii Pragului la Pătrăuți (versiune completă)

ȘTIAȚI CĂ ANDREI VARTIC A FOST HIPPIE?

0

L-am cunoscut în primii ani de după Universitate (1972-75), când era prigonit de „organe” pentru naționalism, dar când a fost, probabil, mai liber ca niciodată. Fiindcă a avut nesăbuința să sfideze și prigoana, și umilința, și lipsa unui loc stabil de muncă… Doar lecturi, muzică, auto-cultivare și pasiunea pentru mișcarea hippie. Anume atunci a început să studieze engleza și în curând s-a apucat să traducă libretul operei rock „Jesus Christ Superstar”. Andrei a fost cel mai frumos hippie autohton pe care l-am cunoscut. Pentru că s-a lăsat tentat doar de nonconformismul, filozofia și componenta cultural-artistică a acestei mișcări. Am petrecut zile și nopți împreună – ascultam „Metronom”-ul lui Cornel Chiriac de la „Europa Liberă”, cu el am avut cele mai palpitante dialoguri spirituale și am schițat cele mai îndrăznețe planuri, Andrei mi-a fost confident, dar și „sfetnic”, când am lansat primele ediții ale emisiunii de muzică rock „Orizont-club”. Și mereu ne-am întrebat care va fi viitorul nostru și al poporului nostru… Deci, a fost firesc să ne reîntâlnim în primul Parlament al Repubicii Moldova. Dar cu totul nefiresc a fost să plece dintre noi atât de timpuriu și să trăim ziua aniversară de ieri (când ar fi împlinit 70 de ani) în lipsa lui. Cât de mult ne lipsesc AZI oameni ca Andrei Vartic!

Curaj, Inteligență, Patriotism, Simț Civic și Spirit de Sacrificiu – cunoașteți mulți politicieni care ar întruni aceste calități?

Mihai Poiată
22 Octombrie 2018
Sursa: Facebook

Zece spații albe în biografia tricoloră a unui „dublu academician” cu trei doctorate neterminate (1)

0

(Investigație jurnalistică dedicată memoriei patriotului român Andrei Vartic, veritabil promotor al curentului unionist, curat și sincer, din Basarabia)

La 1 aprilie curent se vor împlini patru ani de când actualul director al ICR Chișinău a fost instalat în funcție, fiind alungat Petre Guran, un om la locul lui, cult, onest, energic și plin de idei pentru dezvoltarea ICR – ului basarabean. Puțină lume însă a înțeles această mutare deocheată făcută de către președintele ICR de atunci, Andrei Marga. Explicația dată de acesta a fost una de adormit pruncii, precum că Petre Guran a fost rechemat de la Chişinău, la
cererea expresă a părţii moldoveneşti; un fals total, lucrurile stând exact invers: nu Guran a fost rechemat din funcție la cererea părții moldovenești, ci noul director a fost promovat în ea la dorința sa nestăvilită, având tot sprijinul liderului social-democraților prahoveni, Mircea Cosma.

CLICK AICI PENTRU A DESCĂRCA INVESTIGAȚIA JURNALISTICĂ ÎN FORMAT .PDF

Sursa: http://www.romaniidinjurulromaniei.ro/investigatii/2963/zece-spatii-albe-in-biografia-tricolora-a-unui-dublu-academician-cu-trei-doctorate-neterminate/

Web: http://www.ziaristionline.ro/2017/02/17/umbra-kgb-ului-asupra-icr-ului-bomba-de-la-chisinau-directorul-icr-fals-doctor-si-dublu-academician-dr-vasile-soimaru-valeriu-matei-este-un-impostor-de-cariera/

Liceul din Ialoveni „Ana Muntean” devine liceul „Andrei Vartic”

0

Consilierii orășenești din Ialoveni au aprobat cu 15 voturi pro, patru abțineri și zero voturi împotrivă, schimbarea denumirii liceului „Ana Muntean” în liceul „Andrei Vartic”.

Inițiativa de schimbare a denumirii a fost a colectivului pedagogic al liceului, care până la 15 noiembrie a purtat numele de „Ana Muntean”. Decizia a fost aprobată la ședința din 15 noiembrie a CO Ialoveni și a intrat în vigoare la data adoptării.

Ana Muntean a fost prima și ce mai longevivă directoare a acestei școli, precum și activistă comunistă, responsabilă de ideologie și propagandă, pe timpul Uniunii Sovietice.

Familia omului de cultură, istoricului, savantului Andrei Vartic este originară din Ialoveni. Aceasta a fost deportată în perioada stalinistă în Siberia, iar după revenirea la baștină, nu i s-a permis să locuiască în orașul Ialoveni. Familia Vartic astfel a fost nevoită să-și găsească un loc de trai în satul Dănceni. Andrei Vartic a fost elev al școlii care de azi înainte îi va purta numele. De asemenea, biblioteca publică din satul Dănceni poartă numele lui Andrei Vartic.

Mai multe detalii citiți în numărul de vineri, 23 noiembrie, al ziarului ORA LOCALĂ. Ziarul poate fi procurat la orice oficiu poștal și chioșc de ziare din raionul Ialoveni.

Veaceslav Aftene
19 Noiembrie 2012
Ialoveni

Sursa: http://ialovenionline.md/social/2298-liceul-din-ialoveni-ana-muntean-devine-liceul-andrei-vartic

Timpul lui Vartic

0
Andrei Vartic, vorbind la deschiderea unei conferinţe ştiinţifice desfăşurate în cadrul Bibliotecii Naţionale din Moldova, alături de Alexe Rău şi academicianul Petru Soltan, la 24 Ianuarie 2001. (Fotografie © dr. Vasile Şoimaru)

Într-un articol publicat înainte de a muri, Andrei Vartic scrisese: „Timpul lui Eminescu abia vine”.

La fel am putea spune şi noi: „Timpul lui Vartic abia vine”.

Andrei Vartic abia urmează să fie descoperit. Adică publicat, citit, studiat, înţeles. Busturile dedicate lui abia urmează să fie dezvelite. Ca şi străzile, bibliotecile, şcolile, care să-i poarte numele.

Filozof al culturii, publicist, poet, dramaturg, traducător, arheolog, dacolog, editor, actor, regizor, om politic – sunt doar câteva dintre profilurile portretului său.

El îşi făcuse din lupta pentru Adevăr, Dreptate, Cauză Naţională un scop al vieţii sale.

Până la ultima suflare a muncit în sudoarea frunţii ca să-şi lumineze consângenii, ca să-i salveze din lâncezeală şi suferinţă, ca să-i facă să se încreadă că ei îşi merită un destin mai bun.

El şi-a ajutat Neamul să se ridice din genunchi şi să creadă într-o Dreptate a lui Dumnezeu şi pentru această aşchie de pământ.

Andrei Vartic a fost un dac liber. Care ne-a dorit şi pe noi liberi. Dar Vartic, preocupat mai mult de latura spirituală a dacismului, părea a face parte mai degrabă din ceata lui Zamolxis decât din oastea lui Burebista.

În cartea „Ospeţele nemuririi”, apărută în 2012 la Editura Vicovia din Bacău, Andrei Vartic scrie: „Avem legile lui Newton, Boltzmann, ale lui Einstein,

Pitagora. De azi înainte va trebui să le avem şi pe ale lui Zamolxis…” Care vizează spiritul.

Andrei Vartic consacră acestor cercetări mai multe cărţi. Unele au şi văzut lumina tiparului („în străinătate”, adică în România). Altele – urmează încă să apară.

Cu câteva zile mai înainte de a pleca la întâlnirea cu dacii săi, i-am făcut o vizită la spital. Era slăbit. Vorbeam mai mult eu. Iar el zâmbea mereu. Fără cuvinte.

Ion Ungureanu îmi atrăsese atunci atenţia că aşa mureau dacii: râzând.

Ceva mai înainte mă convinsese că un actor mare e mare şi într-o sală goală.

Asistasem, fără să ştie, ascuns în întunericul din fundul unei săli de spectacol, la câteva dintre repetiţiile Teatrului său Poetic.

El vorbea, juca, se mişca pe scenă, ca şi cum sala era arhiplină.

Aşa o făcea şi la sutele de reprezentări din satele noastre.

Vartic monta scena în faţa unui stadion, şi aceeaşi scenă o aşeza în faţa unei stâne, cu doi ciobani şi o sută de mioare.

Şi juca cu aceeaşi dăruire, cu acelaşi sacrificiu.

El nu recita poezia, ci o propovăduia. Făcea cuvintele să tune, să scapere, să plouă.

„Boure, noure,

Peste şes cu roure…”

Există o Basarabie Profundă, care nu se vede de la televizor.

Una dintre personalităţile care o fac să fie în veac se numeşte Andrei Vartic.

Neam şi Libertate pentru el deveniseră noţiuni sinonime.

Ca şi: Artă şi Destin.

„Cel mai mare noroc în viaţă este să-ţi placă ceea ce faci. Şi încă şi să primeşti bani pentru aceasta”, zicea Andrei, fericitul.

Cât de mult ne lipseşte. Câtă nevoie este de el în acest timp fără timp.

Îi vom păstra în memorie pentru totdeauna profilul lui de apostol, ca desprins din icoanele noastre străvechi.

Cât vor trăi legendele plaiului, el va fi cu noi.

Iar una dintre ele va purta de acum înainte un nume de dac liber: Andrei Vartic.

Nicolae Dabija
25 Octombrie 2012
Chişinău

Comemorarea unui ROMÂN ALES – BASARABEANUL ANDREI VARTIC

0
Bustul lui Andrei Vartic, cimitirul central din Chişinău, strada Armenească. Lucrare a sculptorului Ion Zderciuc.

Memoria legată de patriotul şi omul de înaltă cultură Andrei Vartic, fireşte, a trecut hotarul dincolo de ceea ce ţine de privat, de cercul restrâns al familiei şi prietenilor.

Trecutul cel asociat cu omul special Andrei Vartic a devenit memorie colectivă. Aşa se explică implicarea afectivă a celui care, citindu-i cărţile, încearcă aici un modest remember, la comemorarea zilei de naştere (21 oct.1948) a eruditului intelectual basarabean, plecat de trei ani la cele veşnice.

În acest an, când Andrei Vartic ar fi împlinit 64 de ani, amintirea legată de fiinţa sa ar putea fi subscrisă altei comemorări, anume tristei aduceri aminte a împlinirii celor două veacuri de la ruperea Basarabiei din Vatra Neamului. De aceea, încerc să dau expresie câtorva cuvinte (deja clamate şi imprimate pe hârtie ori pe suport electronic de către emitentul lor) pe care, sigur, le-ar fi rostit şi în aceste zile patriotul român Andrei Vartic. Dincolo de ceea ce ne desparte fizic de cel comemorat, el, luptătorul Andrei Vartic, e încă pe baricade. Spiritul său justițiar sfătuieşte, şi unde e absolut necesar, strigă, biciuieşte (precum Hristos pe neguţătorii din Templu) prin cel mai fidel intermediar născocit de om: cuvântul scris.

Aşadar, iată, în legătură cu ratarea Reîntregirii vetrei românilor, spiritul analitic al lui Andrei Vartic ar reitera azi ceea ce a mai spus cu năduf, anume că: „Dacă România le permitea tuturor românilor din Basarabia, măcar după origine […], să-şi redobândească cetăţenia românească, alta era situaţia la cel mai atacat hotar al naţiunii române, dar şi al civilizaţiei europene”.

La acuzaţiile exponenţilor de la aşa-zisul vârf al culturii, anume postpostmoderniştii cei care alungă naţionalul din creaţiile lor „globalizate” şi „globalizante” şi-i repudiază pe iubitorii de neam, ignorând starea de fapt a vieţuitorului basarabean, iată ce le răspunde explicit acestora, ca să înţeleagă şi ei de ce există naţionalism românesc în Basarabia: „…(există naţionalism în Basarabia) fiindcă există şi mai mult rasism rusesc, amestecat cu internaţionalism comunist, şi încă şi mai mult mesianism ortodox rusesc, (dar că) “… în timp ce naţionalismul românesc se manifestă prin cultură, cel rusesc (se manifestă) prin ură”.

Şi apropo de naţionalismul românesc din Basarabia, cel manifestat prin cultură şi artă populară naţională, iată cum argumentează Andrei Vartic esenţa acestui tip de reunificare, preliminară celei politice, în legătură cu Unirea cea deja făcută de către cel mai cunoscut şi îndrăgit român, dincolo de orice hotar politic trasat între români, anume ilustrul dirijor şi violonist Nicolae Botgros şi „Lăutarii” săi: „De fapt, trebuie să înţelegeţi bine lucrul acesta, meritul lui Botgros şi al orchestrei sale nu este unul de excepţie sau întâmplător. Putea să aibă Basarabia un milion de muzicieni geniali, dar dacă „Lăutarii” nu ar fi avut substrat românesc în genele lor, dacă nu ar fi învăţat tradiţia muzicală românească în colbul drumului şi pe prispa casei părinteşti, în veci nu mai cântau atât de fantastic tot repertoriul de cântec popular românesc”.

Desigur, gândurile patriotului şi eruditului om de cultură Andrei Vartic nu pot fi prezentate cantitativ aici, în acest succint demers de cinstire şi aducere aminte, decât ca o expresie a unei adânc consumate vieţi de om, o viaţă împlinită relativ, calendaristic, căci la plecarea la Domnul Andrei Vartic abia împlinise şaizeci de ani. O viaţă, însă, împlinită impresionant în fapte ce ne sunt intermediate de vrednicii săi prieteni, care nu dovedesc să-i adune mereu textele în tomuri pe care el n-a mai avut răgazul să le desăvârşească editorial. O viaţă împlinită cu dăruire – şi în percepţia celor care abia îl descoperim.

Din forţa şi diversitatea faptelor sale dedicate Neamului, mulţi aflăm că prin Andrei Vartic românii, indiferent unde le este cetatea, dar mereu legaţi sufleteşte de Cetatea-Vatră, au pierdut un semen ales, în plină disponibilitate creatoare.

Andrei Vartic a fost un tribun al Neamului, poate un Avram Iancu târziu, sortit să se împovăreze în Basarabia, precum Iancu cel din Ardeal, cu suferinţele similare ale celei de-a doua ramură din Trunchiul multimilenar al Neamului Românesc, aflată (încă) sub vremuri neprielnice dreptăţii. Fie ca memoria lui Andrei Vartic să capete dreapta recunoaştere peste timp şi peste timpuri, iar aspiraţiile lui cele restante, dedicate Neamului, să se împlinească prin vrednicia prietenilor săi apropiaţi, tovarăşii săi de luptă, cunoscuţi nouă ca fiind de aceeaşi stirpe cu bravul lor camarad, aflat acum la Ceruri!

Gheorghe Pârlea-Năvrăpeşti
20 Octombrie 2012
Miroslovești

P.S. (Redacţie)
Acest articol a fost iniţial publicat în versiunea online a ziarului Timpul şi pe blogul dr.-ului Vasile Şoimaru ‘Românii din Jurul României‘.

Omul potecă – Andrei Vartic

0
Orheiul Vechi, Basarabia, 24 Martie 2008

L-aş compara pe Andrei Vartic cu apostolii noștri dintâi.

L-am ştiut în anii ’78-80 umblând din sat în sat, prin cătune uitate de Dumnezeu, pe la făţări şi pe la stâne, ca să propovăduiască cu Teatrul său Poetic – Binele, Dreptatea, Limba română, Speranţa…

Cititor asiduu cu vaste lecturi din marea poezie a lumii, deosebindu-se de scamatorii care scot foc pe gură ori înşiră metafore precum țărăncile noastre foile de tutun pe sfoară – el (care nici nu ştiu dacă scrisese versuri vreodată) a mutat poezia din cărţi pe scenă şi a îmbrăcat-o în haine de ostaş, ea urmând de atunci încoace să lupte, să apere, să încurajeze…

Ulterior Teatrul lui devenise un teatru al străzii, personajele acestuia amestecându-se cu mulţimea, ca parte din ea…

Acum, când nu ne mai aude, putem să-i spunem că a semănat fărâme de geniu, făcând risipă de talent în toate domeniile în care a activat.

În toate a fost cel mai bun.

A îmbinat matematica cu poezia, ca anticii care voiau să îmbine apa cu focul.

Venea la şedinţele cenaclului nostru de la Universitate ca să ne recite… cifre.

Căuta de pe atunci numărul de aur în matematică, platoniza (în sens filozofic), acceptând Poezia ca pe o formulă a existenţei.

Apoi, după ce ne rosteam poemele, ni le lua din faţa noastră, ca să le mai citească încă o dată, „cu voce de Eminescu”, pentru a ne convinge ce versuri extraordinare scriem…

După aceea a dispărut de la Universitate. Auzisem că s-a călugărit, că a fost arestat, că face căi ferate prin Siberia, că a pornit cu o expediţie spre Pol…

Pe urmă a revenit la Chişinău, dar şi aici s-a simţit ca într-un exil, mai-marii zilei speriindu-se de ideile sale, dar mai ales de puterea cu care ştia să şi le apere.

În acea perioadă am făcut împreună la televiziunea chișinăuiană zeci de emisiuni de popularizare a literaturii noastre vechi şi clasice.

Cunoştea pe de rost toţi cronicarii, îţi putea rosti kilometri de „verşuri” din poeţii noştri dintâi.

Îi puneam în scenariu un fragment de Dimitrie Cantemir. După ce-l recita Andrei Vartic, simţeam necesitatea ca atunci când reveneam acasă, să deschid cartea şi să-l mai parcurg o dată.

Îl citea altfel şi pe Eminescu. Ne făcea să descoperim de fiecare dată alte sensuri în poezia poetului nepereche. Dar, probabil, asta e şi misiunea unui mare actor – să ne releve semnificaţiile ascunse ale unor lucrări cunoscute.

S-a războit mereu cu marile dihănii (politice) ale vremii. Dar şi cu propriile iluzii.

A fost sufletul acţiunilor care au însemnat Renaşterea Naţională de la sfârşitul anilor ’80. Fondează Frontul Popular… Primele mitinguri neautorizate iau naştere la iniţiativa lui Vartic.

Ca un alt Meşter Manole, s-a zidit în toate lucrările pe care le-a început. De aceea acestea şi au durut.

Adevărul şi Dreptatea, Libertatea şi Naţiunea erau pentru el noţiuni sinonime. Gândea timpul ca pe o noțiune filozofică, convins că politica intră în timp, iar cultura iese din timp.

Deşi a cochetat şi cu politicul, a pus accentul pe politica culturală: a montat spectacole, a fondat reviste, a scris, a publicat, a meditat…

Cele mai multe dintre operele sale filozofice şi literare au rămas nepublicate… I-a ajuns timp doar pentru ca să le gândească sau doar ca să le aştearnă pe file… Unele dintre ele au devenit cărţi, cu osârdia fraţilor noştri de la editura „Vicovia” din Bacău. Cele mai multe zac în manuscrise… În zeci de manuscrise…

Nu există potecă, ci doar cel care o face, credeau anticii.

Andrei Vartic a fot omul-potecă. Deschizător de drumuri. Descoperitor de căi şi direcţii…

A făcut parte din stirpea înaintemergătorilor. Scria, vorbea, amintea mereu de ei – Hasdeiii, Ruso, Mateevici, Stere etc. – recunoscându-se în cele începute de ei, visul lui tainic fiind să le
continue înfăptuirile.

Capabil să creeze un liant între generaţii – iar dânsul avea prieteni în toate generaţiile – Andrei Vartic a fost el însuşi o generaţie.

El a semănat seminţe care au încolţit în stâncă.

El şi-a învăţat concetăţenii să vadă: Adevărul, Dreptatea noastră naţională. Speranţa…

Cărţile scrise de Andrei Vartic au apărut sau urmează să apară.

Cărțile despre Andrei Vartic abia urmează să fie scrise.

Nicolae Dabija
2 Iunie 2010
Chişinău

Andrei Vartic – In Memoriam, Revista Natura, Nr. 6 (208) iunie 2009

0
Andrei Vartic, în timpul pichetării ambasadei Ucrainei în semn de solidaritate cu ecologiştii care luptau pentru integritatea Deltei Dunării şi neadmiterea construirii canalului Bâstroe.

Andrei Vartic face parte din figurile emblematice ale Basarabiei, figuri care s-au identificat cu aspiraţiile, suferinţele, credinţele, speranţele şi idealurile românimii de la Est de Prut. În anii de ocupaţie sovietică Andrei Vartic nu s-a lăsat înregimentat în corul celor „căzuţi sub vremi”, ci a reprezentat intelectualul rebel, aflat în căutarea adevărului şi a identităţii naţionale. Cu o ardoare rar întâlnită, ani în şir a cercetat documente, cărţi, arhive, mărturii ale vechimii noastre; a adunat probe şi argumente care l-au transformat de-a lungul vieţii într-o cetate de neînvins, dar şi într-o veritabilă instituţie ştiinţifică. La talentele şi harul cu care a fost înzestrat, dar şi uriaşa voinţă de muncă pe care şi-a cultivat-o şi întreţinut-o o viaţă, Andrei Vartic ar fi reuşit să ajungă pe timpuri, dacă şi-ar fi propus, un mare savant şi academician sovietic, un cap de şcoală imperială, dar el şi-a sacrificat eventuala carieră oficială, schimbându-le toate pe una: devotament total şi operă de iluminare şi deşteptare a fraţilor săi îndoctrinaţi şi înstrăinaţi de ideologia perfidă a Kremlinului. În anul 1985, când s-a spart minciuna comunistă, Andrei Vartic a fost printre primii care a ieşit din tăcere şi a urcat pe baricade, spunându-ne fără teamă că trebuie să ne cucerim dreptul la libertate, identitate naţională, limbă, alfabet, tricolor, dreptul de a fi stăpâni în propria noastră casă. Nu poate încăpea în câteva cuvinte imensa activitate desfăşurată de Andrei Vartic în anii de renaştere naţională; materialele sale scrise cu sânge, pledoariile sale înfocate care cucereau mulţimile, curajul său nebunatic care fascina masele pornite pe drumul libertăţii sunt file antologice din istoria recentă a neamului românesc din Basarabia. Zestrea pe care ne-a lăsat-o Andrei Vartic este uriaşă şi noi, deja, avem datoria să valorificăm această generoasă moştenire.

Ca şi poetul Grigore Vieru, Andrei Vartic a fost şi o adevărată conştiinţă ecologică. Pentru El natura însemna universul infinit, creaţia divină supremă, un altar al lui Dumnezeu dăruit oamenilor să se inchine, să-l păstreze cu sfinţenie şi să se bucure de miracolul şi tainele vieţii. Rănile pe care oamenii le făceau din neglijenţă sau ignoranţă pământului natal treceau direct şi prin inima extrem de sensibilă a lui Andrei Vartic. Încă acum un sfert de veac, a aderat la Mişcarea Ecologistă şi ne-a susţinut în toate acţiunile de tămăduire şi vindecare a naturii, a avut pledoarii înfocate şi convingătoare întru salvarea monumentelor naturale de importanţă mondială ca peştera „Emil Racoviţă” şi complexul „Orheiul Vechi”, a stat umăr la umăr cu noi în timpul pichetării ambasadei Ucrainei în semn de solidaritate cu ecologiştii care luptau pentru integritatea Deltei Dunării şi neadmiterea construirii canalului Bâstroe. Timp de un deceniu a făcut parte din colegiul redacţional al revistei NATURA şi a scris pentru cititorii noştri zeci de materiale extraordinare despre sufletul şi patrimoniul nostru naţional, care au cultivat dragostea faţă de natură, neam şi ţară.

Nu pot să cred că nu-l voi mai întâlni pe Andrei Vartic prin satele Moldovei, înconjurat de mulţimile flămânde de adevăr, nu pot să cred că flacăra aprinsă de luptătorul şi tribunul Andrei Vartic în sufletele oamenilor se va stinge vreodată pe pământul nedreptăţit al Basarabiei, nu pot să cred că idealul de unitate naţională pe care l-a slujit cu devotament şi sacrificiu Andrei Vartic până în ultima clipă a veiţii, nu va fi continuat până la împlinire de generaţia tânără. Dimpotrivă, sunt convins că oameni ca Andrei Vartic au aruncat seminţele libertăţii şi demnităţii naţionale în sufletele mulţimilor şi că aceste seminţe vor rodi din belşug şi vor face dreptate Basarabiei în viitorul apropiat. Iar de acolo, din înalturi, Andrei Vartic va spune adevărul în faţa lui Dumnezeu despre suferinţele şi idealurile basarabenilor, se va ruga pentru vatra părintească, pentru baştină şi Moldova natală, pentru tot neamul românesc şi va avea grijă ca Tricolorul să fâlfâie de-a pururea pe întinsurile paradisiace „de la Nistru până la Tisa”.

Ce lacrimă aş putea vărsa, frate Andrei, peste viaţa ta zbuciumată şi pilduitoare, care ar cuprinde recunoştinţa noastră pentru credinţa şi moştenirea pe care ni le-ai juruit pentru totdeauna?

Alecu Reniţă
Președintele Mișcării Ecologiste din Moldova
Pentru Revista Natura
Nr. 6 (208) iunie 2009

Iartă-ne, române eminent, refuzat de România birocratică

0
Maestrul Adrian Păunescu (n. 20 iulie 1943, Copăceni, județul Bălți, România, astăzi în Republica Moldova — d. 5 noiembrie 2010, București)

A venit la mine omul complex şi dăruit, care este Vasile Şoimaru, autorul acelei monografii incredibile a românilor din jurul României, şi mi-a semnalat, săptămâna trecută, un fapt dureros: remarcabilul scriitor şi militant pentru unitatea naţională, Andrei Vartic, a făcut din anul 2002 cerere pentru cetăţenia română. Şi toate ar fi cum ar fi, el nu s-ar grăbi, dacă n-ar fi grav bolnav. E pe moarte, mi-a mărturisit Vasile Şoimaru şi mi-a cerut să-l ajut.

Am sărit eu pentru oameni pe care nu-i cunoşteam, mi-a fost milă de bolnavi anonimi şi am sprijinit copiii săraci. N-am ţinut seama de rang şi n-am pus interesul personal înaintea suferinţelor oamenilor. Cum n-aş acţiona pentru Andrei Vartic? I-am mărturisit lui Vasile Şoimaru că mă voi adresa ministrului de Externe, Cristian Diaconescu. Nu puteţi să interveniţi la Justiţie, m-a întrebat Şoimaru? Nu pot, nu am nicio relaţie la acest minister.

Toată săptămâna trecută l-am căutat pe Cristian Diaconescu. Nu am reuşit să-l găsesc. Simţeam în perdelele casei mele, uneori, suflarea morţii care-l ameninţa pe Andrei Vartic, la Chişinău. Mă responsabiliza şi mai mult gândul pe care el îl mărturisise: că vrea să moară român. Miercuri dimineaţă, am primit teribila ştire. Eminentul român Andrei Vartic a murit înainte ca România birocratică să îi aprobe acest minim drept al vieţii – cetăţenia română.

Moartea a câştigat concursul de viteză cu birocraţia. N-ar fi exclus ca, în viitor, cândva, familia lui Andrei Vartic să primească înştiinţarea că, la cererea din 2002 a strălucitului intelectual român de dincolo de Prut, generoasa ţară de dragul căreia a suferit – şi, poate, a fost şi victima cine ştie căror boli provocate – i-a acordat cetăţenia.

Încredinţând tiparului ultimul articol al lui Andrei Vartic, pus nouă la îndemână de acelaşi neobosit Vasile Şoimaru, aşezăm un genunchi pe pământ şi plângem tardiv. Iartă-ne, Andrei Vartic! Mormântul care te va cuprinde nu va avea nevoie de paşaport sau de aprobare, ca să se integreze, prin lente, dar implacabile mişcări geologice, în cimitirul eternităţii româneşti. Poate ne vom vedea cândva, acolo.

Adrian Păunescu
„Flacăra”, nr. 24 (395) din 4-11 iunie 2009