Dimineaţa nimeni nu-i spune evreului: să-ţi fie ruşine de etnia ta fiindcă Troţki şi Ana Pauker sunt evrei! Acelea sunt cazuri izolate, nesemnificative, spun rabinii, acei oameni nu reprezintă poporul evreu, nemernicii sunt nemernici de orice naţionalitate ar fi.
Dimineaţa nimeni nu-i spune neamţului: “Şede-ţi-ar hamburgerul în gât fiindcă Hitler este neamţ”. Ce are Hitler cu mândria de a fi neamţ. Cu ea poporul german a condamnat nazismul, şi-a cerut scuze de la poporul evreu şi a transformat Germania în una din cele mai civilizate şi luminoase ţări ale lumii. Dar ruşii? Închipuiţi-vă că ruşilor li se ia şi dreptul de a se mândri că sunt ruşi fiindcă comuniştii au ucis peste 60 milioane de oameni. Închipuiţi-vă numai că fiecare sută de grame de vodcă este însoţită de motivul sumbru al vinei pentru organizarea progromurilor antievreieşti la începutul secolului XX?
De ce, aşadar, li se aminteşte zilnic românilor ca din vina legionarilor, a lui CVT, a corupţilor, a violatorilor din scarile întunecoase ale blocurilor ei nu pot fi mândri de românitatea lor? De ce mândria de a fi român este asociată cu zonele obscure ale fiinţării, caracteristice întregului neam omenesc, zone pe care nu le putem ogoi nici la nivel global, nici la cel naţional? Poate mândria de a fi arab să justifice genocidul contra şiiţilor din Iraq? Poate ura românului Voronin contra poporului român să-i faca pe românii din Basarabia să se ruşineze de faptul ca sunt români, că vorbesc limba română şi cântă doinele ca şi toţi ceilalţi români?
Evreul, daca ar fi român, ar spune dimineaţa: Mulţumesc lui Dumnezeu că sunt român, că mă trag din viţă de Basarabi şi Muşatini, că Zalmoxis l-a învăţat pe Socrate la Potidea, în 432 BC arta lecuirii sufletului omenesc cu ajutorul “rostirilor frumoase”, că oalele de la Cucuteni sunt dinaintea piramidelor şi-s mai frumoase decât cele de la Suza şi Samarra, că neoliticul timpuriu de la Gura Baciului este una din minunile lumii etc, etc. Românul, însa, nu spune aceste cuvinte fiindca Noica e de fapt alt Noica, Eliade e alt Eliade, Cioran e alt Cioran şi toţi trei au fost elevii lui Nae Ionescu, care….Care l-a învăţat şi pe Mihail Sebastian.
Dar, oare, uriaşele temple din Munţii Orăştiei, care mai stau şi azi în zloata vremii şi a muntelui fiindcă stramoşii românilor le-au construit din andezite tăiate la milimetru, nu pot da amărâţilor de la Gradiştea de Munte măcar un dram de mândrie naţională? Oare pictura exterioara a bisericilor din nordul Moldovei nu are dreptul sa reprezinte poporul român în marea galerie de artă a lumii? Oare minunea arhitectonică de la Pătrăuţi, construită de Ştefan cel Mare în 1487, nu poate reprezenta omul peste tot în Univers?
Câmpul de unitate al unei naţiuni (american nation se rosteşte cu mândrie obligatorie în SUA) îl constituie mandria de a fi anume boşiman, japonez sau francez. Câmpul umanităţii ar fi o închisoare straşnică dacă nu ar exista diversitatea ei etno-culturală. Echipa de fotbal a Majestăţii Sale, premiile Nobel pentru fizică, cosmonautul Prunariu, mersul pe versete de Lao Tzu, cubul sacru de la Mekka, totemurile pigmeilor din Africa ecuatorială, dar şi brutele comunisto-fasciste, politicienii corupţi, violatorii din scara blocului, fetele de rromi măritate la 12 ani – toate, toate sunt ale oamenilor. Tot ce face omul este umanism, spunea Heidegger în vestita scrisoare adresată lui Sartre. Dar nici un neam nu înhama tot omenescul la carul de slava care îl reprezintă. Fiindcă nu există pe lumea asta padure fără uscături.
Întrebarea cu privire la “mândria de a fi român” a fost relansată ziele trecute de către distinsul intelectual Andrei Pleşu. Cam în acelaşi timp şi dl Cornel Nistorescu, editorialistul de la “Evenimentul zilei”, se plângea că România nu are mari personalităţi alături de care să intre mândru în UE. Şi dl Patapievici declara recent la TVR (la “Maşina de tocat”) ca poporul român este unul din cele mai dezlânate popoare ale lumii. Aşa s-a întâmplat că aceste idei au fost mediatizate cu puţin timp înaintea apariţiei amendamentului Oostlander. Fară a face vreo legătură între aceste evenimente mediatice şi lecţiile pe care le are de făcut guvernul român ca România sa intre onorabil în UE, unele întrebări se iscă, totuşi. Oare italienii nu mai sunt mândri de ţara lor din cauza afacerii “Parmalat”? Oare belgienii îşi reneagă mândria de a fi belgieni şi statutul de ţară membră UE din cauza pedofililor, ucigaşi în serie?
De ce nu s-ar mândri tot românul cu dnii Pleşu, Nistorescu, Patapievici? Iar dl Nistorescu cu mama lui? Iar mama lui de ce nu ar intra în UE impreuna cu toate rudele ei de pe Valea Streiului? Cine, ce sunt tinerii matematicieni şi informaticieni români premiaţi la atâtea olimpiade internaţionale? Cine, ce sunt uluitorul actor Marcel Iureş, misteriosul pictor Corneliu Baba, magnificul sculptor Ion Irimescu, opera enesciana a lui Iosif Conta? Cine, ce sunt taranii de pe Târsa Orăştiei care-şi ară terasele dacice onomatopeizând vânarea de vânt? Dar impresionantele constructii inginereşti de pe Sebeş? Dar portul maritim Constanţa? Dar Marea Adunare Natională a românilor din Basarabia de la 27 august 1989? Dar cea mai lungă reţea de căi ferate din Europa? Dar cele 12 stratificări arheologice de la Ripiceni-Izvor, cercetate de arheologul Al. Păunescu, unicate pe tot Pământul fiindcă cuprind peste 100.000 ani de civilizaţie menţinută cu îndârjire sedentară exact pe acelaşi loc?
Chiar dacă mândria de a fi român şi-ar reduce acţiunea numai cât ţine o lunca unde-şi cântă grierii printre frunze de brustur, şi se fugăresc copiii printre sânziene înflorite, şi sună înalt clopotul bisericilor din Strei sau Butuceni, tot ar trebui să-i mulţumim Domnului pentru că ni-a dat ochi sa vedem anume aşa, româneşte, lumea în care trăim. Şi cu stele-făclii, şi cu mori aduse de furia apelor când pe firul vertical, când pe cel orizontal al acestui strâvechi pamânt.
Andrei Vartic
Chişinău
