Andrei Vartic face parte din figurile emblematice ale Basarabiei, figuri care s-au identificat cu aspiraţiile, suferinţele, credinţele, speranţele şi idealurile românimii de la Est de Prut. În anii de ocupaţie sovietică Andrei Vartic nu s-a lăsat înregimentat în corul celor „căzuţi sub vremi”, ci a reprezentat intelectualul rebel, aflat în căutarea adevărului şi a identităţii naţionale. Cu o ardoare rar întâlnită, ani în şir a cercetat documente, cărţi, arhive, mărturii ale vechimii noastre; a adunat probe şi argumente care l-au transformat de-a lungul vieţii într-o cetate de neînvins, dar şi într-o veritabilă instituţie ştiinţifică. La talentele şi harul cu care a fost înzestrat, dar şi uriaşa voinţă de muncă pe care şi-a cultivat-o şi întreţinut-o o viaţă, Andrei Vartic ar fi reuşit să ajungă pe timpuri, dacă şi-ar fi propus, un mare savant şi academician sovietic, un cap de şcoală imperială, dar el şi-a sacrificat eventuala carieră oficială, schimbându-le toate pe una: devotament total şi operă de iluminare şi deşteptare a fraţilor săi îndoctrinaţi şi înstrăinaţi de ideologia perfidă a Kremlinului. În anul 1985, când s-a spart minciuna comunistă, Andrei Vartic a fost printre primii care a ieşit din tăcere şi a urcat pe baricade, spunându-ne fără teamă că trebuie să ne cucerim dreptul la libertate, identitate naţională, limbă, alfabet, tricolor, dreptul de a fi stăpâni în propria noastră casă. Nu poate încăpea în câteva cuvinte imensa activitate desfăşurată de Andrei Vartic în anii de renaştere naţională; materialele sale scrise cu sânge, pledoariile sale înfocate care cucereau mulţimile, curajul său nebunatic care fascina masele pornite pe drumul libertăţii sunt file antologice din istoria recentă a neamului românesc din Basarabia. Zestrea pe care ne-a lăsat-o Andrei Vartic este uriaşă şi noi, deja, avem datoria să valorificăm această generoasă moştenire.
Ca şi poetul Grigore Vieru, Andrei Vartic a fost şi o adevărată conştiinţă ecologică. Pentru El natura însemna universul infinit, creaţia divină supremă, un altar al lui Dumnezeu dăruit oamenilor să se inchine, să-l păstreze cu sfinţenie şi să se bucure de miracolul şi tainele vieţii. Rănile pe care oamenii le făceau din neglijenţă sau ignoranţă pământului natal treceau direct şi prin inima extrem de sensibilă a lui Andrei Vartic. Încă acum un sfert de veac, a aderat la Mişcarea Ecologistă şi ne-a susţinut în toate acţiunile de tămăduire şi vindecare a naturii, a avut pledoarii înfocate şi convingătoare întru salvarea monumentelor naturale de importanţă mondială ca peştera „Emil Racoviţă” şi complexul „Orheiul Vechi”, a stat umăr la umăr cu noi în timpul pichetării ambasadei Ucrainei în semn de solidaritate cu ecologiştii care luptau pentru integritatea Deltei Dunării şi neadmiterea construirii canalului Bâstroe. Timp de un deceniu a făcut parte din colegiul redacţional al revistei NATURA şi a scris pentru cititorii noştri zeci de materiale extraordinare despre sufletul şi patrimoniul nostru naţional, care au cultivat dragostea faţă de natură, neam şi ţară.
Nu pot să cred că nu-l voi mai întâlni pe Andrei Vartic prin satele Moldovei, înconjurat de mulţimile flămânde de adevăr, nu pot să cred că flacăra aprinsă de luptătorul şi tribunul Andrei Vartic în sufletele oamenilor se va stinge vreodată pe pământul nedreptăţit al Basarabiei, nu pot să cred că idealul de unitate naţională pe care l-a slujit cu devotament şi sacrificiu Andrei Vartic până în ultima clipă a veiţii, nu va fi continuat până la împlinire de generaţia tânără. Dimpotrivă, sunt convins că oameni ca Andrei Vartic au aruncat seminţele libertăţii şi demnităţii naţionale în sufletele mulţimilor şi că aceste seminţe vor rodi din belşug şi vor face dreptate Basarabiei în viitorul apropiat. Iar de acolo, din înalturi, Andrei Vartic va spune adevărul în faţa lui Dumnezeu despre suferinţele şi idealurile basarabenilor, se va ruga pentru vatra părintească, pentru baştină şi Moldova natală, pentru tot neamul românesc şi va avea grijă ca Tricolorul să fâlfâie de-a pururea pe întinsurile paradisiace „de la Nistru până la Tisa”.
Ce lacrimă aş putea vărsa, frate Andrei, peste viaţa ta zbuciumată şi pilduitoare, care ar cuprinde recunoştinţa noastră pentru credinţa şi moştenirea pe care ni le-ai juruit pentru totdeauna?
Alecu Reniţă
Președintele Mișcării Ecologiste din Moldova
Pentru Revista Natura
Nr. 6 (208) iunie 2009
