Cuibarele umanităţii (2)

0
633

De ce Republica Moldova nu a făcut până acum demersurile necesare către UNESCO pentru a se declara zona grotelor carstice din nordul Basarabiei leagăn al celui mai vechi om modern, adică monument istoric, cultural şi natural de importanţă europeană? Răspunsul este simplu. Din ignoranţă. Cum, tot din ignoranţă, nu este protejată, ba chiar distrusă, peştera „Emil Racoviţă”, aflată tot în zona „cuibarelor umanităţii”, barometru natural unical al stării noastre ecologice.

Demersurile despre care este vorba nu vor fi luate în serios de UNESCO fără cercetarea fundamentală a staţiunilor paleolitice descoperite de arheologi în grotele de pe râuleţele care se varsă în Prutul Mijlociu. Este bine să se ştie, aşadar, că cercetarea de investigaţie şi de evaluare a fost deja realizată de arheologi şi paleontologi prestigioşi, cum ar fi N. Moroşan, A. Marchevici, N. Chetraru, I. Borziac, N. Anisiutchin, A. Cernâş, M. Brudiu, Al. Păunescu, V. Chirica, A. David, T. Obadă şi mulţi alţii. Nici una din aceste cercetări nu a luat, însă, forma unor monogarfii fundamentale traduse în limbi de circulaţie europeană. Din lipsa unei finanţări adecvate paleoliticul basarabean nu a fost studiat în comparaţie cu cel din întregul spaţiu românesc, bulgăresc, maghiar, ucrainesc, ceh şi slovac (unde au fost cercetate alte focare ale celui mai vechi om modern). De pildă, rezultatele cercetării grotelor paleolitice de la Duruitoarea, Buzdujeni sau Trinca (e vorba de epocile paleolitice denumite acheulean, musterian si paleolitic superior), deosebit de relevante pentru începutul omului pe pământ, au fost publicate, dar au influenţat puţin opinia publică europenă. Încă şi mai trist este faptul că multe din artefactele celor mai vechi antropoizi au dispărut în arhivele institutelor specializate de la Moscova (cum ar fi mandibula de la Duruitoarea, una dintre cele mai vechi prezenţe scheletice ale omului).

Una din grotele paleolitice de la Trinca. Fotografia autorului
Una din grotele paleolitice de la Trinca. Fotografia autorului

Dintre staţiunile musteriene basarabene cea care a fost cercetată de N. Chetraru în grota de la Buzdujeni este, poate, cea mai enigmatică. Aşezată în partea de sus a canionului Racovăţului de lângă satul Buzdujeni într-un cadru natural de o frumuseţe rarisimă, această grotă a fost locuită de o seminţie de musterieni câteva zeci de mii de ani înainte de epoca paleoliticului superior. Industria litică a acestor oameni este cu totul specială şi a fost denumită „musterian denticulat” din cauza zimţilor instrumentelor de silex. Enigma constă în faptul că acest tip de instrumente a fost fabricat în grota de la Buzdujeni o foarte lungă perioadă de timp.

Industria litică numită "musterian denticulat"
Industria litică numită “musterian denticulat”

Zeci de mii de generaţii (sic!) de musterieni s-au născut, şi-au petrecut viaţa şi au murit în canionul Racovăţului de lângă Buzdujeni având ca principale unelte aceste scule unicale, piesele denticulate de silex. Zona de răspândire masivă a acestor unelte cuprinde mai ales spaţiul dintre Buzdujeni şi Mamaia-Sat, o staţiune musteriană aflată pe malul Mării Negre. Cercetarea cauzei apariţiei şi păstrării atât de îndelungate a acestei industrii litice în zona grotei de la Bujdujeni ar putea să răspundă măcar la unele din misterele rostului omului şi, mai specific, al felului cum a dispărut omul de neanderthal şi cum spaţiul lui vital a fost ocupat de omul modern.

Nisa rotunda din grota de la Buzdujeni. Fotografia autorului
Nisa rotunda din grota de la Buzdujeni. Fotografia autorului

Or, misterul musterianului denticulat ar putea fi lămurit cercetând clima din această zonă în care pădurea de foioase a rămas vie chiar şi în cele mai dure epoci glaciare. Pădurea de foioase, algoritmul natural de măsurare a timpului cu sintagma „frunzei verzi” (arihivată de poporul român în majoritatea cântecelor sale populare şi ca măsură de vers, şi ca simbol al vieţii omului), a jucat şi un rol uriaş în arhitectura de uz casnic a omului arhaic. Fără coşuri, rogojine sau corturi împletite din liane şi nuiele viaţa vânătorului şi culegătorului nomad era imposibilă. Fără micul ferestrău din silex aceaste obiecte de uz casnic nu puteau fi fabricate în această zonă „veşnică” a foioaselor. Şi tot fără ele, probabil, nu se putea construi şi spaţiul neobişnuit, multifuncţional al grotei de la Buzdujeni, o veritabilă arhitectură sacră, după opinia noastră, unul din cele mai vechi monumente arhitectonice construite ale omului.

Andrei Vartic
13 Iulie 2005
Chişinău

LĂSAȚI UN MESAJ