Cuibarele umanităţii (4)

0
418

Niciodată, probabil, în timpurile moderne sufletul omenesc nu a stat atât de aproape de esenţa muzical-numerică a Cosmosului ca în „Fantezie şi fugă cromatică” de J. S. Bach. Dar de ce ia trebuit Cosmosului să oglindească în mintea unui pământean (şi acesta a fost Bach) acest echilibru remarcabil dintre fantezie şi fugă. Fantezie de ce? Fuga spre ce? Şi cum o fi sunat această muzică divină în mintea lui Bach? I-a ajuns genialului compozitor instrumentele de epocă ca să reprezinte sonic toată adâncimea acestei muzici? Ce instrument ar putea reda toată complexitatea ei? Orga, clavecinul, şi, mai apoi, pianul sunt instrumente de evoluţie, nu de epocă, nu de totdeauna. Adica, nu sunt aşa de perfecte şi de primordiale ca, de pildă, vocea umană (cum încearcă să ne demonstreze, cu mult succes, Grigore Leşe). Or, timpul pentru care este funcţional opusul lui Bach este mult mai mare decât cel al clavecinului, orgii, pianului. După opinia noastră interpretarea „fanteziei şi fugii cromatice” ar putea „evolua” simfonic până la cîntatul acestui opus remarcabil la frunză sau la solzul de peşte, instrumente arhaice naturale perfect armonizate cu vocea omenească, creată de Cel care l-a făcut pe om, vorba Bibliei, pentru a se apropie de Dumnezeu şi prin cântec. Poate numai prin cântec… Poate interpretarea lucrării geniale a lui Bach la un cor de frunze şi de voci omeneşti ar reprezenta culmea interpretării lui Bach, dorinţa arzătoare a omului de a-şi aproopia limitele de manifestare de limitele şi ritmurile cosmice, sau, mai corect, urmând pe Eminescu, de undele de timp?

De ce vorbim de Bach atunci când cercetăm cuibarele umanităţii care s-au întâmplat, parcă de la sine (fiindcă nu s-a găsit încă o lămurire ştiinţifică a apariţiei acestei complexităţi spiritual-biologice care este omul) şi în zona grotelor carstice de pe micii afluenţi ai Prutului Mijlociu? Fiindcă este imposibil să vorbeşti despre realizările celui mai vechi om modern, omul primordial, fără a le compara cu alte realizări apopiate de perfecţiune, adică de echilibrul dintre om şi divinitate. Iată că pe bolta vestitei grote rotunde (perfect rotunde) de la Brânzeni (recent arheologul Ilie Borziac şi paleontologul Tudor Obadă au mai descoperit alături un întreg complex de grote, în care se află şi instrumente de silex, şi posibile urme de picturi rupestre) autorul acestui eseu a descoperit (drept că a folosit pentru asta instrumentul de mărire optică a aparatului de fotografiat) un complex logico-simbolic remarcabil – un grup de trei cruci (parcă ar fi vorba de cei trei magi despre care vorbeşte evenghelia) care stau pe o bază impunătoare în formă de triunghi cu vârful în jos, aflat, cum ar spune fizicienii, într-un echilibru nestabil.

p-9-2
Tripletele de cruci de la Brânzeni. Fotografia autorului

Cum nu s-au făcut alte cercetări prezentăm aici şi fotografia, dar şi desenul grafic după fotografie (făcând trimitere şi la un grup simbolic la fel de spectaculos, format tot din trei cruci, din vestia crotă de la Cosquer., (vezi A. Vartic, Portacul lui Borziac, Univers bibliologic, nr. 2-4, 2004, BNRM, Chişinău, p.51-81) şi lăsăm cercetării multidisciplinare dreptul de a dovedi dacă observaţia noastră fotografică de la Brânzeni este lucrare a omului primordial şi dacă ea are legătură cu desenele grafice din peşterile franţuzeşti. Cu certitudine, însă, crucea şi tripletul de cruci face parte din simbolurile primordiale ale omului, simboluri sacre care măsurau şi dimensiunea tragică a omului, şi pe cea transcidentală, şi pe cea a fugii lui de realitatea necruţătoare spre domeniile înalte ale fanteziei şi ale perspectivelor luminoase, unduioase, ale mântuirii. În acest sens opusul lui Bach, cântat de un cor uman acomaniat, cum ne îndeamnă tot cântecul popular românesc, şi de un cor de frunze verzi, într- grotă boltită, ca cea de la Brânzeni, ar putea exprima muzical, adică omeneşte, şi relaţia dintre tripletul de cruci şi tringhiul neechilibrat, sculptat acum vreo 36.000 ani în urmă anume în Basarabia pentru un rost care, cu siguranţă, era şi este al omului.

Andrei Vartic
15 Iulie 2005
Chişinău

LĂSAȚI UN MESAJ