Viaţa (care se dă o singură dată) nu se dă aşa, pur şi simplu.

Dacă e chin (viaţa) atunci trebuie să plătim niscaiva parale, vămi, să scăpăm mai repede de ea.

„Ci somnul vameş vieţii”, zice Eminescu.

Şi dacă e Bucurie, atunci trebuie să plătim înzecit, însutit, înmiit, pentru mica şi cutremurătoarea ieşire din veşnicie.

Vămile veşniciei.

Pe care le plăteam din veac.

Nu, nu se plătea vama cu scoaterea pruncilor din burta mamelor cu sabia (şi nu numai), aşa cum se făcea pe la 1480 şi prin ţara Moldovei.

Era „Beciu, beciu pac, dă-te peste cap”, era „Melc, melc, codobelc…”, era „aista-i nasul – fârtănasul…”.

Nu, nu era nici sudalma aruncată celui de peste pârâu, hoţ de cai, nici coasa sclipind în lupta pentru un petic de pământ mai bun.

Era „aoleo frate răzneţ, ce ne treci ca un drumeţ şi nu vii să ne mai vezi?”.

Nu, nu erau nici intrigile de curte, nici intrigile din ocolul Botnei sau cel al Lăpuşnei…

Era „Ce stă vântul să tot bată / în frunza de tei uscată…”

Era frunza verde.

Erau florile dalbe, flori de măr.

Era „Ha-ţa-ţa, căpriţă, ţa”.

Era „Paparudă udă”!

Era „Au venit drăgaicele…”

Era „Lerui ler…”

Era „Aho, aho copii şi fraţi…”

Era „La anul şi la mulţi ani…”.

Era „Ne-nchinăm de sănătate, că-i mai bună decât toate…”

Ajuns aici – cât aşi vrea să fie de optimist scrisul acesta!? -, nu găsesc ceva să pun pe cântar ca să echilibrăm ce a fost odată.

Ce avem azi? Goana după litrii de lapte, după kile la hectar, după tractoare supra-plan.
Şi-n veac a lucrat poporul nostru. Dar nu e scris în nici o veche cântare că viaţa e în litrii de lapte.

Şi-n veac era lungă ziua de vară… Dar nu se cânta de kile la hectar.

Şi-n veac era lungă noaptea de iarnă… Dar nu se cânta la Crăciun supra-împlinirea planului.

Nimeni nu se îmbăta.

Nimeni nu murea de foame când era pace, când nu erau holere, când nu erau secete, când nu erau domnitori nebuni.

Mai ales de domnitori nebuni se temea ţara.

Duminicile nu lucrau. Se pedepsea de Dumnezeu. Se veseleau.

Sâmbetele lucrau numai o juma de zi. În a doua parte se spălau obligatoriu (iată sanitărie, tovarăşi vraci sovietici, care în 1940, apoi şi în 1944 aţi închis toate băile pe care le deschisese statul român în perioada interbelică).

Şi anul împrejur cântau.

Jucau numai duminica, la nunţi, la sărbători.

Fiindcă aşa se credeau veşnici.

Andrei Vartic
1980

LĂSAȚI UN MESAJ