Toma Alimoş – baladă populară culeasă de Vasile Alecsandri (lectura Andrei Vartic)

Departe, frate, departe,
Departe si nici prea foarte,
Sus, pe sesul Nistrului,
Pe pamantul turcului;
Colo-n zarea celor culmi,
La groapa cu cinci ulmi,
Ce rasar dintr-o tulpina
Ca cinci frati de la o muma,
Sedea Toma Alimos,
Boier din Tara de Jos;
Sedea Toma cel vestit
Langa murgu-i priponit
Cu tarusul de argint
Batut negru in pamant;
Si pe iarba cum sedea,
Mandra masa-si intindea
Si tot bea si veselea
Si din gura-asa zicea:
– Inchinare-as si n-am cui!
Inchinare-as murgului,
Dar mi-e murgul cam nebun
Si de fuga numai bun;
Inchinare-as armelor,
Armelor, surorilor,
Dar si ele-s lemne seci,
Lemne seci, otele reci!
Inchina-voi ulmilor,
Uriesii culmilor,
Ca sunt gata sa-mi raspunza
Cu freamat voios de frunza,
Si-n vazduh s-or clatina
Si mie s-or inchina!
Iata, mari, cum graia,
Ca-n departe auzea
Un nechez ce nechezea
Si se tot apropia.
Toma-ncet mi se scula,
Peste campuri se uita
Si zarea un hotoman
Pe-un cal negru dobrogean,
Pe-un cal sprinten voinicesc.
Platea cat un cal domnesc.
Hotomanul nalt, pletos
Cum e un stejar frunzos,
Era Manea cel spatos,
Cu cojoc mare, mitos,
Cu cojoc intors pe dos,
Si cu ghioaga nestrungita
Numai din topor cioplita.
El la Toma-ncet venea
Si din gura-asa-i graia:
– Alei! Toma Alimos,
Boier din Tara de Jos,
Ce ne calci mosiile
Si ne strici fanetele?
Boier Toma Alimos
Ii da plosca cu vin ros:
– Sa traiesti, Mane fartate!
Da-ti mania dupa spate,
Ca sa bem in giumatate.
Mane cu stanga lua,
Cu dreapta se inarma,
Palosul din san scotea,
S-asa bine-l invartea
S-asa bine mi-l chitea,
Ca pe Toma mi-l taia
Pe la furca pieptului,
La incinsul braului,
Deasupra buricului,
Unde-i greu voinicului.
Toma crunt se oterea.
Mane-n scari se-ntepenea,
Dos la fuga si punea.
– Alelei! fecior de lele!
Caci rapisi zilele mele!
De te-as prinde-n mana mea,
Zile tu n-ai mai avea!
Si cum sta de cuvanta,
Matele si le-aduna,
In cosuri si le baga,
Pe deasupra se-ncingea
Si la murgu-i se ducea
Si cu murgu asa graia:
– Alelei! murgulet mic,
Alei! dragul meu voinic!
De-ai putea la batranete
Cum puteai la tinerete!
Murgul ochii-si aprindea,
Necheza si raspundea:
– Iata coama, sai pe mine
Si de-acum te tine bine,
Sa-ti arat la batranete
Ce-am platit la tinerete!
Toma iute-ncaleca,
Dupa Mane se lua
Si mereu, mereu striga:
– Alelei! murgulet mic,
Alei! murgul meu voinic,
Asterne-te drumului
Ca si iarba campului
La suflarea vantului!
Murgul mic se asternea,
Mane-n laturi se zarea,
Toma turba si racnea:
– Taiatu-m-ai talhareste,
Fugitu-mi-ai miseleste.
De te-as prinde-n mana mea,
Zile tu n-ai mai avea!
Stai pe loc sa ne-ntalnim,
Doua vorbe sa graim,
Doua vorbe otelite
Cu palosele graite!
Mane-n laturi tot fugea,
Iara Toma-l agiungea
S-asa bine mi-l chitea,
Ca din fuga mi-l taia
Giumatate-a trupului
Cu trei coaste-a negrului!
Mane-n doua jos cadea,
Toma murgului zicea:
– Alelei! murgulet mic,
Alei! dragul meu voinic!
Ochii-mi se painginesc,
Norii sus se invartesc.
Te grabeste, alearga, fugi
Si ca gandul sa ma duci
Colo-n zarea celor culmi,
La gropana cu cinci ulmi,
Ca eu, murgule-oi muri,
Pe tine n-oi mai sari!
Iar cand sufletul mi-oi da,
Cand nu te-oi mai dezmierda,
Din copita sa-ti faci sapa,
Langa ulmi sa-mi faci o groapa,
Si cu dintii sa m-apuci,
In tainita sa m-arunci,
Ulmii ca s-or clatina,
Frunza ca s-a scutura,
Trupul ca mi-a astupa.