Comemorarea unui ROMÂN ALES – BASARABEANUL ANDREI VARTIC

0
324
Bustul lui Andrei Vartic, cimitirul central din Chişinău, strada Armenească. Lucrare a sculptorului Ion Zderciuc.

Memoria legată de patriotul şi omul de înaltă cultură Andrei Vartic, fireşte, a trecut hotarul dincolo de ceea ce ţine de privat, de cercul restrâns al familiei şi prietenilor.

Trecutul cel asociat cu omul special Andrei Vartic a devenit memorie colectivă. Aşa se explică implicarea afectivă a celui care, citindu-i cărţile, încearcă aici un modest remember, la comemorarea zilei de naştere (21 oct.1948) a eruditului intelectual basarabean, plecat de trei ani la cele veşnice.

În acest an, când Andrei Vartic ar fi împlinit 64 de ani, amintirea legată de fiinţa sa ar putea fi subscrisă altei comemorări, anume tristei aduceri aminte a împlinirii celor două veacuri de la ruperea Basarabiei din Vatra Neamului. De aceea, încerc să dau expresie câtorva cuvinte (deja clamate şi imprimate pe hârtie ori pe suport electronic de către emitentul lor) pe care, sigur, le-ar fi rostit şi în aceste zile patriotul român Andrei Vartic. Dincolo de ceea ce ne desparte fizic de cel comemorat, el, luptătorul Andrei Vartic, e încă pe baricade. Spiritul său justițiar sfătuieşte, şi unde e absolut necesar, strigă, biciuieşte (precum Hristos pe neguţătorii din Templu) prin cel mai fidel intermediar născocit de om: cuvântul scris.

Aşadar, iată, în legătură cu ratarea Reîntregirii vetrei românilor, spiritul analitic al lui Andrei Vartic ar reitera azi ceea ce a mai spus cu năduf, anume că: „Dacă România le permitea tuturor românilor din Basarabia, măcar după origine […], să-şi redobândească cetăţenia românească, alta era situaţia la cel mai atacat hotar al naţiunii române, dar şi al civilizaţiei europene”.

La acuzaţiile exponenţilor de la aşa-zisul vârf al culturii, anume postpostmoderniştii cei care alungă naţionalul din creaţiile lor „globalizate” şi „globalizante” şi-i repudiază pe iubitorii de neam, ignorând starea de fapt a vieţuitorului basarabean, iată ce le răspunde explicit acestora, ca să înţeleagă şi ei de ce există naţionalism românesc în Basarabia: „…(există naţionalism în Basarabia) fiindcă există şi mai mult rasism rusesc, amestecat cu internaţionalism comunist, şi încă şi mai mult mesianism ortodox rusesc, (dar că) “… în timp ce naţionalismul românesc se manifestă prin cultură, cel rusesc (se manifestă) prin ură”.

Şi apropo de naţionalismul românesc din Basarabia, cel manifestat prin cultură şi artă populară naţională, iată cum argumentează Andrei Vartic esenţa acestui tip de reunificare, preliminară celei politice, în legătură cu Unirea cea deja făcută de către cel mai cunoscut şi îndrăgit român, dincolo de orice hotar politic trasat între români, anume ilustrul dirijor şi violonist Nicolae Botgros şi „Lăutarii” săi: „De fapt, trebuie să înţelegeţi bine lucrul acesta, meritul lui Botgros şi al orchestrei sale nu este unul de excepţie sau întâmplător. Putea să aibă Basarabia un milion de muzicieni geniali, dar dacă „Lăutarii” nu ar fi avut substrat românesc în genele lor, dacă nu ar fi învăţat tradiţia muzicală românească în colbul drumului şi pe prispa casei părinteşti, în veci nu mai cântau atât de fantastic tot repertoriul de cântec popular românesc”.

Desigur, gândurile patriotului şi eruditului om de cultură Andrei Vartic nu pot fi prezentate cantitativ aici, în acest succint demers de cinstire şi aducere aminte, decât ca o expresie a unei adânc consumate vieţi de om, o viaţă împlinită relativ, calendaristic, căci la plecarea la Domnul Andrei Vartic abia împlinise şaizeci de ani. O viaţă, însă, împlinită impresionant în fapte ce ne sunt intermediate de vrednicii săi prieteni, care nu dovedesc să-i adune mereu textele în tomuri pe care el n-a mai avut răgazul să le desăvârşească editorial. O viaţă împlinită cu dăruire – şi în percepţia celor care abia îl descoperim.

Din forţa şi diversitatea faptelor sale dedicate Neamului, mulţi aflăm că prin Andrei Vartic românii, indiferent unde le este cetatea, dar mereu legaţi sufleteşte de Cetatea-Vatră, au pierdut un semen ales, în plină disponibilitate creatoare.

Andrei Vartic a fost un tribun al Neamului, poate un Avram Iancu târziu, sortit să se împovăreze în Basarabia, precum Iancu cel din Ardeal, cu suferinţele similare ale celei de-a doua ramură din Trunchiul multimilenar al Neamului Românesc, aflată (încă) sub vremuri neprielnice dreptăţii. Fie ca memoria lui Andrei Vartic să capete dreapta recunoaştere peste timp şi peste timpuri, iar aspiraţiile lui cele restante, dedicate Neamului, să se împlinească prin vrednicia prietenilor săi apropiaţi, tovarăşii săi de luptă, cunoscuţi nouă ca fiind de aceeaşi stirpe cu bravul lor camarad, aflat acum la Ceruri!

Gheorghe Pârlea-Năvrăpeşti
20 Octombrie 2012
Miroslovești

P.S. (Redacţie)
Acest articol a fost iniţial publicat în versiunea online a ziarului Timpul şi pe blogul dr.-ului Vasile Şoimaru ‘Românii din Jurul României‘.

LĂSAȚI UN MESAJ