„24 ianuarie” şi urmaşii lui…

0
523
Theodor Aman: Unirea Principatelor

La fiece 24 ianuarie este important să ne interesăm dacă cei care conduc poporul român construiesc serios ziua lui de mâine. Trecând peste iubirile de sine, iubirile de cabinetele somptuoase de la Cotroceni sau Palatul Parlamentului sau de căpătuială fără margini a lor şi a familiilor lor. Fiindcă rădăcinile pe care stă naţiunea română (folosim exact sintagma pe care o foloseşte şi George W. Bush când vorbeşte despre „american nation”) s-ar putea să se usuce sau să putrezească în noua stare a lumii dacă temelia noastră de fiinţare nu este armonizată măcar din când în când cu noua stare a lumii. Inclusiv cu cea tehnologică, ecologică, etnoculturală sau climaterică. Aşa se face că măcar pe 24 decembrie clasa politică şi vârfurile societăţii civile ar trebui să pună mâna la piept şi să ne spună şi nouă, nu doar protipendadei care i-a pus santinele în cele mai uriaşe cabinete ale lumii, că ei veghează idealurile Unirii de la 24 ianuarie 1859.

Câţi au fost cei care au realizat Unirea? Puţini. Foarte puţini în comparaţie cu actuala clasă politică. Cât au muncit ca să o pregătească şi sub aspect politic, şi sub cel lingvistic, cultural, vamal, tehnologic, istoric, etnografic, antropologic etc, etc? Foarte mult. Unii au plătit cu viaţa. Ca Bălcescu sau Russo. Alţii au riscat cu domnia. Ca Alexandru Ion Cuza. Alţii s-ai stins încet de la faptul că nu au fost nici măcar lăsaţi să intre pe teritoriul României. Ca Alexandru Hâjdău. Marea lucrare a Unirii s-a făcut totuşi. Şi s-a făcut bine. Dar ce a dat Unirea românilor?

Mai întâi Unirea de la 1859 a armonizat harta tradiţiilor româneşti cu noua democraţie a lumii. Dacă Unirea nu se făcea cu formula votului universal nenorocirile sociale ar fi adus inestimabile catastrofe tuturor românilor. Apoi votul universal (cu toate pripoanele lui de moment) a fost întărit prin reformele cele mai adânci pe care le-a cunoscut tradiţia românească, inclusiv reforma agrară. Le-au plăcut, nu le-au plăcut marilor proprietari reformele lui Cuza-Cogălniceanu, dar ele au dat bilet de devenire poporului român în toată structura celei de a doua revoluţii tehnologice. Fabricile, universităţile, armata modernă, şcolile în tot satul, căile ferate, şoselele, finanţele, arhitectura, literatura, pictura, industria petrolului şi a cărbunelui, fabricile de electricitate etc, etc nu au întârziat în România tocmai fiindcă părinţii Unirii de la 24 ianuarie 1859 au realizat la timp reformele pe care ale state europene le-au întârziat (de pildă Rusia). Micul Paris nu s-a creat din vânare de vânt, ci din lucrul reformelor care nu au distrus rădăcinile poporului român, ci le-au întărit. Atunci când Mircea Vulcănescu, el însuşi un reformator de geniu, dădea dimensiunea românească a existenţei la 1944, de fapt demonstra lucrarea formidabilă a reformelor care au urmat după 24 ianuarie 1859, reforme care nu au distrus temelia ontologică a poporului român, ci au întărit-o. Şi încă substanţial. Şi că iresponsabilitatea lui Carol al II-lea a adus abisul comunist din care nu putem ieşi nici astăzi.

Un alt mare merit al generaţiei Unirii de la 24 ianuarie este că a reuşit să convingă marile puteri ale lumii că pacea generală şi prosperitatea Europei poate fi atinsă şi printr-o Românie puternică. Se pare că acei Cogălniceni cunoşteau mult mai bine harta geopolitică a Europei decât actuala generaţie de politicieni. O Românie puternică stopa interesul otoman, dar şi cel rusesc, spre inima Europei. O Românie puternică scădea din forţa interesului central-european. O Românie puternică prelungea civilizaţia europeană spre zonele dinspre care îi veneau cele mai mari nenorociri. Zilele astea academicianul Eugen Simion, preşedintele Academiei Române, se plângea că nu are susţinerea statului român pentru editarea academică a caietelor lui Mihai Eminescu (pentru a vedea tânăra generaţie de intelectuali cât de cultă a fost generaţia Unirii). Avea asemenea probleme Vasile Alecsandri atunci când, trecând peste iubirile sale de sine, edita poeziile populare ale românilor în limbile europene pentru a demonstra elitelor apusene cât de adânc şi european este acest popor român de la marginea Europei? Nu le avea. Fiindcă interesul naţional al României era promovat cu insistenţă de politicienii de la 24 ianuarie 1859 şi prin valorile spirituale ale românilor.

La fiece început de an, pe 24 ianuarie, câteva lucruri esenţiale ce cer a se vedea şi revedea de către fiece român cu minte pe umeri. Dacă actualele vârfuri ale poporului român lucrează serios pentru ziua de mâine (aşa ca acest popor european să aibă devenire politică şi economică păstrându-şi şi tradiţiile, şi spaţiul de geneză). Dacă actuala protipendadă armonizează corect producerile româneşti cu cele ale lumii (aşa ca poporul român să nu se transforme în consumator şi serv al producerilor din alte părţi ale lumii). Dacă starea culturii poporului român dă şanse unui Alecu Russo să descopere matricea spiritualităţii („lipsa de teamă în faţa morţii”, mai spunea Mircea Vulcănescu în 1944) de la 24 ianuarie 2006, dacă un Vasile Alecsandri poate scrie Hora Unirii de la 24 ianuarie 2006, dacă un Mihai Eminescu poate scrie Scrisoarea a III-ea (mai necesară la 2006 decât la 1875), dacă e posibil un alt Brâncuşi, la fel de românesc şi universal, dacă e posibil un alt Enescu, cu tot unisonul lui, dacă nu moare în moartea boilor un alt Grigorescu, dacă un alt Caragiale poate descoperi în scrisorile pierdute ale politicienilor de azi toată drama şi comedia ce macină şi construieşte palatele puterii de la Bucureşti, dar şi pe cele din fiece judeţ sau comună. Şi dacă actuala clasă de diplomaţi români au reuşit să convingă cancelariile euro-atlantice cât de importantă pentru pacea şi bunăstarea lor este întărirea economico-spirituală a României anume aici, la hotarul dintre ordinea şi dezordinea lumii.

La fiece început de an este obligatoriu ca tot românul să vadă dacă 24 ianuarie 1859 are urmaşi…

Andrei Vartic
24 Ianuarie 2006
Chişinău

LĂSAȚI UN MESAJ