Ţara

0
1684
Nichita Stănescu (n. Nichita Hristea Stănescu, 31 martie 1933, Ploiești, județul Prahova — d. 13 decembrie 1983 în Spitalul Fundeni din București) a fost un poet, scriitor și eseist român, ales post-mortem membru al Academiei Române.

La 31 martie Nichita Stănescu ar fi împlinit 75 de ani

Când a venit Nichita la Chişinău, anume în clipa sublimă în care se îmbrăţişa cu pomii şi florile din gara de trenuri, când săruta pământul Basarabiei şi cânta împreună cu stelele: „Am venit de acasă – acasă!”, în acea clipă s-a spart Siberia de gheaţă ce sta deasupra României şi România a început să redevină Ţara. Spărgând Siberia de gheaţă a României, Stănescu şi-a dăruit-o pe mama sa României, cea mai măreaţă faptă pe care un om poate s-o închine Ţării Sale.

România nu poate fi Ţară fără Basarabia, spunea Nichita, sărutând piaţa gării din Chişinău. România nu poate deveni Ţară fără Codrul Cosminului şi zidurile Sorocii, fără toată curgerea Prutului, fără metafora de frate a lui Grigore Vieru, fără îngerul Eminescu aplecat tot ca o floare peste piaţa gării din Chişinău în trecerea lui spre Odesa.

Aisbergurile rupte atunci de Nichita mai curg şi acum spre Marea cea Neagră, pe aceste blocuri imense plutesc în glugi luminoase de strămoşi Hajdeii şi Alecu Russo, Constantin Stere şi Ion Pelivan, Pantilimon Halippa şi Vasile Pârvan, Gurie Grosu şi Antonie Plămădeală, toată floarea de jertfă românească a Basarabiei, cea fără de care România întregită, rotundă, nici nu poate fi închipuită.

România nu poate fi Ţară fără toţi românii din hotarele sale străbune aduse de acasă – acasă. România nu poate fi Ţară fără Ploieştii lui Nichita, înfrăţiţi cu Soroca lui Stere, fără Bucovul lui Stere, de lângă Ploieşti, înfrăţit cu stânca sacră de la Buruceni, acolo unde mamele sunt dăruite României de adevăraţii fii ai Ţării.

Doar împreună suntem Ţara. Doar venind de acasă – acasă suntem Ţara. Doar sărutând pământul Patriei cu lacrimile iubirii de Dumnezeu şi Dumnezeu va coborî cu mila Lui spre noi, cu mila Lui cerească care este chiar Mama Lui, Maria. Aşa vorbea cu noi la Chişinău Nichita Stănescu în toamna anului 1976. Aşa vorbeşte cu noi îngerul Nichita Stănescu azi, 31 martie 2008, şi la Ploieşti, şi la Chişinău.

România nu poate fi Ţară fără Basarabia, Basarabia nu poate fi Ţară fără România. Doar împreună toate ţinuturile româneşti vin de acasă – acasă, de la Nistru pân’ la Tisa, şi de la Tisa, înconjurând Carpaţii şi cu Mureşul, şi cu Argeşul, şi cu Siretul, şi cu Prutul, şi cu Nistrul, rana noastră de la hotarul de est. Toate gheţurile noastre curg în Marea cea Neagră, la fel de neagră ca şi Negru-Vodă, primul voievod românesc. Din acea negreaţă coboară şi El, poate chiar acum, pe Argeş în gios, pentru a ne arăta prima, primordiala Zidire.

Doamne, spune îngerul Nichita Stănescu, aşa cum eu mi-am dăruit pe mama mea României, tot aşa, Doamne, rogu-Te, Doamne, dăruieşte şi Tu pe Maica Ta poporului român, ţării mele, România. Aşa cum se înalţă în sus ruga noastră spre Cerul Tău, aşa să coboare, Doamne, harul Tău peste Ţara noastră, România, în toate inimile poporului nostru român.

Andrei Vartic
30 martie 2008
Ploieşti

LEAVE A REPLY