Cuibarele umanităţii (7)

0
1518

Se închină arheologului Ilie Borziac

Asculţi preludiu la unison de Enescu! Stai faţă în faţă cu geometria transcendentală a lui Brâncuşi… De unde această vechime uriaşă în aceste opere de artă care au influenţat şi pe un Menuhin, Ezra Pound sau James Joice? Au fost şi alţi artişti geniali în arta europeană din secolul XX care au readus vechimea în devenirea omului? Desigur. Şi în secolul XIX. Şi mai înainte. Şi încă foarte mulţi. Mult mai mulţi decât a dat Europei poporul român… Dar chiar şi la Shakespeare sau Bach, modalităţile de expresie sunt axate pe tradiţia istorică şi culturală apropiată. Pe continuitatea recentă a tradiţiei, nu pe vechimea vechimilor, nu pe sacru primordial, nu pe mit şi arhetip. De pildă, construcţiile sacre romboidale ale lui Brâncuşi se regăsesc în România pe porţile şi stâlpii caselor şi în timpul vieţii artistului, dar şi zeci de mii de ani în urmă. Aşezarea sacră a omului carpato-dunărean este reprezentată cu opere de artă geniale şi pe domeniul expresiei poetice („Mioriţa”, „Monastirea Argeşului”), şi pe cel plastic (vezi picturile sacro-geometrice ale cucutenienilor). Sau în miraculoasele staţiuni paleolitice de pe Ceahlău (denumit şi Munte Sfânt de Cantemir şi Al. Hâjdău). Pentru a legă firele artei de cele ale istoriei merită să vorbim şi despre staţiunea paleolitică de la Cosăuţi, poate una din cele mai importante locuiri ale omului în paleoliticul superior.

Multe sunt straturile de civilizaţie din această staţiune aşezată pe malul Nistrului, ceva mai sus de Soroca. Cele mai recente sunt însemnele creştine (paleocreştine?) din micile grote de pe malul stâncos al Nistrului. Cercetătorul poate depista acolo şi semne mai vechi, geto-dacice, dar şi altele decât cele creştine. Descoperite de Ilie Borziac şi Teodor Obadă, ele au fost cercetate fugitiv şi de subsemnatul. Or, numai aici ar trebui să lucreze un serios grup multidisciplinar format din arheologi, lingvişti, istorici (ai ortodoxiei, artelor plasticie, manifestărilor esoterice) şi să studieze pas cu pas fenomenul creştin (sau paleocreştin) de pe aceste stânci aflate la hotarul dintre sedentar şi nomadism. Nu a fost să fie. Şi nu se ştie când va fi să fie. Mai sus de aceste grote excepţionale, pe culme, se află o uriaşă (nu exagerăm deloc) davă getică. Valurile ei duble de apărare (cel puţin la suprafaţă sunt din pământ) se întind peste un kilometru, iar în zona centrală se află şi o citadelă înconjurată tot cu un val de pământ. Cercetând harta davelor lui Ptolomeu se poate presupune că dava de la Cosăuţi nu este alta decât Clepidava. Şi aici cercetarea arheologică se reduce la câteva schurfuri efectuate de Ilie Borziac.

borziac
Ilie Borziac (22 iulie 1948 – 19 martie 2010)

Mai jos, chiar pe malul Nistrului, se mai văd urmele unei staţiuni cucuteniene. Tot aici poţi observa cu uşurinţă portul antic (operativ cel puţin din epoca geto-dacică). Dar minunea de la Cosăuţi o constituie staţiunea paleolitică gravetiană. Descoperită şi cercetată fundamental de Ilie Borziac şi echipele sale (este vorba de importanţi arheologi şi antropologi din mai multe ţări), staţiunea paleolitică de la Cosăuţi este un imens centru (spiritual, economic) al omului din epoca pietrei. Straturile culturale de aici, aşezate unul peste altul timp de vreo zece mii de ani, sunt de o importanţă capitală şi pentru cercetarea apariţiei omului pe pământ, şi, după opinia noastră, pentru destinul lui viitor. Oasele incrustate cu semne geometrice (o metoda străveche de arhivare a informaţiei, adică, în fond, un scris), madona de la Cosăuţi, cioplită în piatră, vestita amuletă ornată cu şiruri numerice, neasemuitul portac pe care a fost incrustat complexul numerologic 7 şi 9 (cercetat de noi pe tot spaţiul paleolitcului euro-siberian), urmele de locuinţe sau, poate, temple străvechi, zeci de mii de instrumente de silex, unele cu totul şi cu totul enigmatice, harpoane ritualice, posibile sănii şi săpăligi etc, etc – toate astea arată, după opinia cercetătorilor, ca e vorba de un uriaş complex multicultural paleolitic, o adevărată universitate a acelor timpuri care a funcţionat peste 10 mii de ani, un centru de iradiere a cunoştinţelor, o Romă a paleoliticului. Astfel megapolisul arheologic de la Cosăuţi (nu e departe ziua când în zonă se vor descoperi şi importante vestigii aurignaciene sau musteriene, ba şi mai vechi), aşezat în apropierea vestitelor ape tămăduitoare de acolo, este unul din cele mai importante centre culturale ale Europei. Mare păcat că ignoranţa noastră îl aruncă atât de hain în hăţişurile nechibzuinţei. Dar ignoranţa trece şi pietrele rămân.

Andrei Vartic
19 Iulie 2005
Chişinău

LEAVE A REPLY