II. Siberia începe la Cahul

0
675

Aceste pagini au fost scrise de Andrei Vartic într-un moment în care publicarea lor părea imposibilă. Basarabia era atunci afectată de guvernarea despotică a lui Bodiu, ale cărui fete făceau baie în lapte în timp ce oamenii îşi iroseau zile întregi la cozi în faţa unor magazine mizere. Transformaţi într-o gloată de robi, aceşti oameni păstrează o legătură fragilă cu trecutul, cu elementele care formează – sau formau – adevărata lor identitate.

Deasupra realităţii devastate de comunism pluteşte fiinţa lor adevărată, chinuită ca un suflet ce nu se poate întrupa. Bălţile au fost secate, dar un bărbat se încăpăţânează să îşi cumpere unelte de pescuit. Oamenii fac rând la un magazin de chimicale, în speranţa cumpărării detergenţilor, dar unii dintre ei îşi mai amintesc de spălatul tradiţional al pânzelor.

Oamenii par copleşiţi de mizerie, dar în memoria lor persistă amintirea unor personaje exemplare, bărbaţi care au murit de mult, exterminaţi în lagăre. De exemplu, la Magadan – unde trupurile îngheţate ale celor râpuşi de extenuare şi de ger erau stivuite pe o faleză înaltă, pentru ca primăvara să fie împinse de lama unui buldozer în mare – spre desfătarea rechinilor.

Între duhurile trecutului si mizeria prezentului, acest popor continuă să trăiască – sau să supravieţuiască – ba işi găseşte, uneori, resurse pentru isprăvi culturale, după cum sugerează chiar acest text, îmbibat cu o erudiţie superioară, cu irizaţii din poezia scalzilor (în care efectele re-petitive nu se obţin prin rimă, ci prin repetarea unor silabe interioare, efect cu care se joacă uneori autorul), din teatrul modern (Pozzo, personaj din “Aşteptându-l pe Godot”) sau din etimologiile analizate de Noica. Siberia începe de la Cahul, iar România se întinde până dincolo de Nistru. Ducându-şi viaţa în spaţiul imposibil strivit de aceste polarităţi, istoria abandonării lor în 1940 nu este o pagină de carte, ci durerea infuzată cotidian în dragostea amară cu care aceşti oameni îşi iubesc Ţara. Însemnările lui Andrei Vartic deschid o poartă spre înţelegerea sufletului lor, sfâşiat de dureri ca o rană deschisă.

Victor Bârsan
Revista “22”
14 Martie 1991

LĂSAȚI UN MESAJ