Atacurile murdare împotriva lui Paul Goma apar în presa bucureşteană, dar şi în cea internaţională, atât de regulat, atât de bine concertat, încât nu poţi să nu-ţi pui întrebarea dacă nu cumva cercurile de holocaustologi înfocaţi (cum le spune Goma) folosesc special numele marelui scriitor, luptător anticomunist, dar şi cel mai important desident român, pentru a se spoi pe sine, vorba lui Eminescu? Aşa, cum de altfel, îl folosesc şi pe cel al lui Mircea Eliade sau Mihai Eminescu. Potlogari de diferite rase, în marea lor majoritate comunişti-bolşevici şi cominternişti de marcă în trecut (sau urmaşii lor), unii din ei participanţi activi la genocidul împotriva umanităţii organizat de Lenin şi gruparea sa teroristă, vinovaţi direct de instaurarea dictaturii comuniste în România, distrugători şi ai României Mari, dar şi ai statului democrat român de după decembrie 1989, devenit între timp membru NATO şi UE, aceşti oameni atacă neruşinat pe marele scriitor Paul Goma cu arma negaţionismului, întârziind astfel şi ziua când statul român ar putea să-l repună în drepturi, să-i restituie cetăţenia (luată abuziv de fostul regim comunist) pe care nu a refuzat-o niciodată, dar şi pensia pe care nu o primeşte acum de la nimeni, trăind la bătrâneţe în cea mai umilitoare sărăcie, bolnav şi părăsit chiar şi de mulţi din prietenii de ieri.
Or, Goma este prea mare, prea înalt prin opera lui de scriitor, pentru a fi biruit cu aceste atacuri mizerabile. Dar sâcâit necontenit, împins spre războiul de rutină cu ei, iată, că se poate. Fiindcă în loc să se concentreze pe promovarea operei sale în lume, în loc să arate prin conferinţe şi televiziuni (mai ales tinerimii lumii) primejdia guvernărilor comuniste (ale guvernării prin crimă necontenită) şi troţchiste (ale guvernării prin haos necontenit), Goma se apără de aceşti pretinşi apărători ai suferinţelor poporului evreu în cel de al doilea război mondial (pe care Paul Goma nu le-a negat niciodată). Iar noi, prietenii şi admiratorii lui Goma, în loc să organizăm simpozioane ştiinţifice internaţionale de studiere a crimelor naziste şi comuniste, în loc să fondăm muzee în care să adunăm numele celor ucişi şi chinuiţi de nazişti şi comunişti, în loc să-i punem lui Goma statui, să-i deschidem muzee la Mana, în Basarabia, unde s-a născut, sau la Gilava, sau la Canal, sau în faţa Securităţii din Bucureşti, unde a fost chinuit, luptăm zi de zi ca să ni-l apărăm, că să ni-l păstrăm parte a conştiinţei noastre morale colective, parte a demnităţii româneşti, a omeniei de omenie pe care nimeni nu o poate lua naţiunii române..
Statele Unite ale Americii, chiar prin participarea preşedintelui SUA, au deschis marţi, 12 iunie, un muzeu al crimelor comunismului. Noi, soldaţii basarabeni aflaţi în prima linie a războiului cu această ciumă a omenirii, cum să nu ne bucurăm de fapta nobilă a naţiunii americane? Dar cum să ne bucurăm dacă comunismul lui Lenin, şi încă unul militant, cu pioneri şi comsomolişti zombiţi pentru a fi devotaţi cauzei proletare (pe care nu o putem uita, fiindcă e o cauză a genocidului universal comunist) guvernează în continuare cel mai sărac stat european, republica Moldova, parte din fosta Basarabie, pământ atât de românesc încă din timpurile cele mai străvechi. Deci, să ne amintim, că după aducerea comunistului şi românofobului Vladimir Voronin la guvernare în statul republica Moldova, creat în 1991 de interese geopolitice „la o margine de ţară”, vorba poetului şi publicistului Nicolae Dabija, câţiva politologi români s-au grăbit să-l laude în presa internaţională, inclusiv prin „Figaro”, şi să-l prezinte Europei democratice drept noua noutate comunistă, democratică, cap de pod al noului Comintern ce ar trebui să guverneze Europa spre binele social al celor mulţi. Aceşti politologi erau (şi mai sunt) Mircea Berindei, Vladimir Socor şi prietenii lor din umbră. Unii din ei s-au şi developat propunând zilele trecute distrugerea axei Washington-Londra-Bucureşti, păstrarea armatei ruse în Transnistria, prietenia cu românofobul militant Voronin şi chiar exerciţii militare româno-ruse fără nici o consultare a SUA şi NATO…
Ar fi bine ca toţi aceşti binefăcători comunişti ai poporului român din Basarabia (presa de la Chişinău şi Bucureşti a arătat că de fapt sunt troţchişti adevăraţi, ideologi ai guvernării prin haos neîntrerupt) să treacă azi, în iunie 2007, prin satele şi oraşele Basarabiei, să le vadă depopulate, demoralizate, alcoolizate cu votcă foarte ieftină (de 50 de cenţi SUA jumătatea de litru), părăsite şi de România, şi de Europa în haos şi ignoranţă, fără drumuri şi infrastucturi medicale şi educaţionale, gata-gata pentru a intra în comunitatea celor mai sărace state africane. Deşi manipulat (în Basarabia se spune „tumănit”) cu toată puterea masmediei de la Chisinau, privatizată („prihvatizată”, este chiar termenul lui Voronin) cu forţa de comunişti şi aliaţii lor de la 4 aprilie 2005 (când şi creştin-democraţii lui Iurie Roşca l-au votat pe Voronin, cică tot la sugestia unor politologi), electoratul Basarabiei l-a taxat dur pe Voronin (deci şi pe politologii lui de la Paris, Bucureşti şi Washington) la alegerile locale din 3 iunie 2007. Partidul comuniştilor din republica Moldova a pierdut puterea în 30 din cele 33 de raioane, în majoritatea comunelor şi oraşelor şi e gata-gata să cadă şi de la guvernare chiar înainte de termenul constituţional. Cum, totuşi, s-a întâmplat, că prestigioase ziare pariziene şi bucureştene au publicat articole de susţinere a comuniştilor basarabeni încă prin 2003? De ce atâtea peniţe bucureştene au tăbărât peste luptătorii anticomunişti din Basarabia şi Bucovina, chiar şi peste memoria celor care s-au sacrificat în GULAG şi prin temniţele KGB luptând împotriva comuniştilor lui Lenin şi Stalin, împotriva pactului dintre Stalin şi Hitler, pentru statul democrat România Mare? De ce, peste noapte, luptătorii anticomunişti în viaţă, au devenit sub peniţa unor „intelectuali” naţionalişti şi chiar negaţionişti? De ce Paul Goma este înfierat pentru că a spus adevărul despre ocuparea comunistă a Basarabiei şi Bucovinei de Nord la 26 iunie – 3 iulie 1940? Răspunsul este pe cât de simplu, pe atât de complex şi chiar tragic: fiindcă majoritatea celor care au adus teroarea comunistă în România mult înainte de 28 iunie 1940 sunt evrei. Aşa cum Hitler a fost neamţ. Cum Stalin a fost georgian. Cum Lenin a fost Ulianov. Cum ucigaşul miilor de ofiţeri polonezi la Hatâny a fost rus. Cum Mao a fost chinez. Deci, cum să uităm explozia din Senatul României, soldată cu jertfe nevinovate, din 9 noiembrie 1920? Cum să trecem cu vederea revoluţiile bolşevice de la Hotin şi Tatarbunar sau crearea RASSM pe malul de est al Nistrului în 1924 ca „piemont românesc”? Cum putem să uităm genocidul comunist din Basarabia şi Bucovina? Cum să ascundem adevărul despre „diplomatul” principal al războiului URSS contra României din perioada interbelică, Maxim Litvinov, alias Meer Ballah, ministrul de externe al URSS, „prietenul” lui Nicolae Titulescu din Liga Naţiunilor?
Răspunsul la întrebările de mai sus se poate nuanţa analizând şi recentul atac împotriva lui Paul Goma, apărut tot într-un ziar parizian (ca să intre mai lesne în presa de la Bucureşti şi Chişinău). Scris la comandă, tezist şi agramat, fără nici o lectură, măcar deontologică, a textelor lui Goma, dar de un pretins profesor ieşean (se pare că nici catedra unde lucrează nu ştie de existenţa lui), acest articol deconspiră încă odată gruparea troţchist-comunistă ascunsă sub perdeaua de foc a Holocaustului. Nu dorim să ne pierdem timpul cercetând această mâzgăleală neruşinată, cum nu are rost să mai punem zi de zi degetul pe rana sângerândă a celor care au suferit şi mai suferă din cauza genocidului comunist. Încet-încet comunismul este totuşi condamnat în lume aşa cum a fost condamnat şi nazismul, deşi dimensiunea urgieşească a crimelor partidului comunist universal întrece pe cea a crimelor lui Hitler. Lenin mai stă la loc de cinste în sarcofagul de la Kremlin, urâţind faţa spirituală a Rusiei, încurcând Rusiei şi poporului rus să intre în familia europeană. Şi Vladimir Voronin, bucăţica veninoasă a acestei mumii comuniste, mai guvernează în Basarabia cu ajutorul armelor geopolitice şi a mentalului social comunist. Şi destui leninişti, troţchişti, cegevarişti, stalinişti, maoişti mai colindă lumea încercând să spele măcar pe unii din foştii lideri comunişti de sângele nevinovat al zecilor de milioane de oameni ucişi de ei sau la indicaţia lor directă. Asta în timp ce preşedintele SUA participă la deschiderea unui muzeu al crimelor regimurilor comuniste, iar „guvernul democratic” al Rusiei (şi al republicii Moldova) proslăveşte pe Vladimir Lenin, ideologul principal al acestor crime.
Pentru că a spus şi spune adevărul despre genocidul comunist din Basarabia şi Bucovina, despre distrugerea României mari prin complot nazisto-comunist, pentru că, mai ales, dă numele, listele de nume, a celor care au ucis şi maltratat zeci de mii de cetăţeni români ai Basarabiei şi Bucovinei în săptămâna roşie, 26 iunie – 3 iulie 1940, scriitorul român Paul Goma a ajuns calul de bătaie a unor umbre de oameni, mulţi din ei foşti comunişti prăpădiţi în zona crimei, a răului de care, de ce oare, fiinţa omenească nu poate scăpa. De fapt orice atac împotriva lui Goma reprezintă vârful de aisberg al crimei universale ce ne atacă necontenit fiinţa. Atacul acesta se întâmplă pe pământ românesc fiindcă Paul Goma nu este doar bătrânul şi bolnavul scriitor anticomunist român exilat la Paris, într-un mic apartament, de fostul regim comunist din România. Paul Goma nu este doar marele scriitor român şi european care a dat lumii un nou tip de literatură, unică în felul ei, despre starea lumii şi a fiinţei umane din sud-estul Europei în ultimii vreo 70-90 de ani. Paul Goma nu e doar scriitorul unei vaste opere în care eroul liric, de fapt un uriaş-erou, un adevărat erou al timpurilor noastre, proiectat arhetipal pe destinul viitor al lumii chiar de experienţa lui personală în meandrele de crimă ale regimurilor comuniste. Paul Goma este el însuşi arhetip, element cheie al mitologiei contemporane, izvodite din lupta de acum a omului împotriva răului ce s-a întruchipat în dezmăţul nazist şi comunist. Deşi „ferit” cu mare atenţie şi de premiul Nobel, şi de alte prestigioase premii scriitoriceşti, Paul Goma este unul din marii scriitori ai lumii, dar altul decât cei răsăriţi din Rusia, America Latină sau Răsăritul Apropiat. Deşi denumit „Soljeniţin al României”, Paul Goma reprezintă, cum spuneam mai sus, morala colectivă a neamului românesc, trecut în ultimii vreo 70 de ani şi prin nenorocirea comunistă, şi prin cea nazistă. Dar, mai ales, el reprezintă Basarabia, acest pământ românesc aburind de omenie şi curaj, zona europeană de intersecţie a intereselor mesianice şi geopolitice, adică de criză politică şi umanitară necontenită, mitologică încă de la începutul umanităţii. Paul Goma este de fapt un lan de Goma, un lan uriaş de demnitate asumată conştient, un simbol al biruinţei necontenite al Binelui şi Adevărului, realizat şi prin sacrificiu personal, şi prin cel colectiv. Cu cât este atacat mai neruşinat lanul nostru de Goma, cu atâta se împuterniceşte şi straja care apără acest lan. Cu cât sunt mai croncănitoare ciorile ce ţintesc lanul, cu atât mai impunătoare este straja lui. Cu cât este mai întunecat norul furtunii, cu atâta străluceşte mai tare lanul nostru de Goma.
Andrei Vartic
19.06.2007
Chişinău
