Victoria lui Andrei Vartic

0
248
Versiunea finală a bustului lui Andrei Vartic ce urma să fie umplasat la cimitirul central din Chişinău; lucrare de maestrul Ion Zderciuc (Fotografie © dr. Vasile Şoimaru)

E vară şi e timpul practicilor, aproape singurele perioade când studenţii de la Jurnalism bat cu insistenţă la uşa redacţiilor, cerându-se să scrie. Îi accepţi cu scârţ, în speranţa că poate vreunul se va înrădăcina în presă şi-şi va completa rândurile. Şi între două ştiri încerci să-i explici că, la un cotidian, nu întotdeauna scrii ce vrei, dar şi ce trebuie… Ceea ce-ţi dictează evenimentul şi ce (crezi tu) aşteaptă cititorul.

…Azi, daca ar fi să scriu ce vreau, aş scrie (doar) despre Andrei Vartic. Nici nu mai ţin minte cum l-am cunoscut. Cred că se întâmpla acum mulţi ani, la o „cafea de vineri” de la un ziar pe care nu cred că merită să-l mai pomenesc, iar el venise împreună cu invitatul – un dacolog ciudat din America, la fel de pasionat ca şi dl Vartic de civilizaţia dacică. Până atunci, nu-l văzusem decât de la distanţă – plin de entuziasm, la mitinguri sau în primul parlament, ori alături de studenţi în timpul grevelor din 1994 – şi singurul lucru pe care mi-l amintesc e că, în sufletul meu de fetişcană, îmi ziceam că anume un asemenea bărbat mi-ar plăcea să am alături. Un nebun frumos şi un bărbat puternic, cu caracter, cum aveam să aflu mai târziu. Bărbat care, profund axat în folclor şi tradiţie, accepta senin modernitatea şi nu se temea să devină, deja la TIMPUL, coleg cu nişte tineri. Care, în nesăbuinţa lor tinerească, uneori făceau abstracţie de conţinutul textului şi-i stabileau răspicat: nu mai mult de 3200 de semne! Şi el se conforma – rigorile jurnalismului modern…

Dar azi este 3 iunie şi trebuie să scriu şi… despre ce trebuie. Adică, despre (ne)alegerea şefului statului şi certitudinea anticipatelor, pe care le anticipam ieri. Din fericire, astăzi la Chişinău s-a confirmat ceea despre ce presa independentă a scris nu o dată în ultimele luni – apariţia unei noi clase de politicieni, pentru care crez în viaţă nu e şantajul şi minciuna, ci angajamentul dat alegătorilor, şi anume, cel de a nu vota un preşedinte comunist. Sunt nişte principii pe care Voronin & Co. le înţeleg mai greu sau chiar deloc. Nu în zadar au mai cerut ei azi pauză „pentru consultări” – sperau că-i vor putea convinge (speria) măcar pe vreunul… Nu în zadar, atunci când au înţeles că anticipatele sunt inevitabile, ei au reluat, prin gura Mariei Postoico, „simfonia acuzărilor” la adresa Opoziţiei – de ce să piardă ocazia, de vreme ce oricum am intrat într-o nouă campanie?.. Care e certitudinea că în următorul scrutin Opoziţia va acumula mai mult de cele 41 de mandate pe care le are astăzi? Niciuna, pentru că nu există certitudinea că alegerile nu vor fi (iarăşi) fraudate, că Opoziţia va obţine, într-un final, acces la Televiziunea publică sau că la Chişinău vor conteni arestările pe motive politice… Şi totuşi, astăzi, Opoziţia a învins. Iar cel puţin încă două luni de zile toată camarila comunistă va face nervi şi nu va dormi liniştită. Iar asta deja e victorie – să le arăţi că nu sunt atotputernici.

„Poate că va fi mai rău, dar cel puţin va fi altfel”, a fost laitmotivul zilei de azi în redacţia TIMPUL, alături de „dorul de moş Andrei”, precum obişnuia să semneze mesajele domnul Vartic. Ne pare rău că s-a dus. Dar suntem convinşi că, de acolo de sus, se bucură şi el pentru această victorie. Care, cu certitudine, este şi a lui.

Sorina Ştefârţă
4 Iunie 2009

LĂSAȚI UN MESAJ