Când ne-am trezit oameni pe acest pământ ne-au băgat în cap, la şcoală, că partidul e un grup de oameni curajoşi, cinstiţi, modeşti, oneşti, culţi etc. Toate categoriile frumosului le erau proprii. Toate deşertăciunile sufletului le erau duşmani de moarte.
Dar,
Când am început a înţelege aritmetica lui Pitagora am zărit o mică abatere de la această regulă crestomatică: în unele automobile cu numere „00”, „08”, „03” vedeam nişte neni şi mătuşi mai bine îmbrăcaţi decât taţii şi mamele noastre. Mai vedeam acolo nişte dudui cărora nu le putea fi locul alături de nişte oameni curajoşi, cinstiţi, modeşti, oneşti, puşi pe studiu şi activitate revoluţionară. Ba şi nişte „cozi de ceapă” mai acătării decât cele de pe masa noastră licăreau din portbagajele automobilelor cu „00”… De apartamente mai luxoase, de vile frumoase, de spitale doar pentru ei ce să mai vorbesc?
Asistaţi, stimaţi cititori (dacă veţi fi vreodată), citind aceste rânduri, la un act de agitaţiune revoluţionară. Nu vă pot împinge spre păcat, adică la revoluţie, dar dacă deveniţi participanţi la revoluţie, deveniţi şi revoluţionari, adică, aşa-i moda pe aici, membri de partid.
Această devenire e tragică şi se poate paşte ca iarba. Ea a mişcat toată istoria omului (istoria, nu omul) tot pe loc pe loc, dat fiind că atunci când revoluţionarii au câştigat, ei s-au repezit să-şi odihnească fundurile lor jigărite de lupte în automobile „00”, să tragă (cu puşca) în căprioare din balconul casei de la Condriţa şi etc.
Adevărata revoluţie e urcare pe cruce şi de pe cruce drum spre nemurire nu-i!
Andrei Vartic
1980
